Despre noi și echipa noastră

Suntem o companie de consultanță în domeniul serviciilor energetice, specializată în:

Implementarea unui program de eficienţă energetică necesită mai multe etape, precum şi numeroşi parteneri: proiectanţi, instituţii financiare, fabricanţi de echipamente, antreprenori, furnizori de energie. EEC rezolvă problema numărului mare de interlocutori, prin faptul că întregul proiect se tratează cu o singură entitate. Astfel, lucrul cu un singur intermediar contribuie semnificativ la simplificarea operaţiunilor şi la reducerea cheltuielilor de punere în practică a proiectelor.

 

Consultanții noștri propun îmbunătățiri ale eficienței energetice din diferite perspective ale investiției și lucrează în strânsă colaborare cu clienții, pentru a identifica și prioritiza oportunități de economisire a energiei, precum și pentru a dezvolta procesele manageriale pentru obținerea unor rezultate fezabile.

Prin proiectele de eficienţă energetică concepute şi implementate pentru diverşi clienţi, asigurăm reducerea cheltuielilor cu energia, astfel încât economia realizată să acopere în final costurile finanţării proiectului. Printre serviciile furnizate clienţilor se numără:

Echipa Noastră

Anca Tudorie

Director General

Licențiată în Drept și absolventă a unui program de MBA la IEDC Bled School of Management. Are peste 10 ani de experiență în consultanță de afaceri și a coordonat mai multe proiecte de consultanță pentru companiile de utilități de top din România și Bulgaria, cu accent pe performanța energetică, implementare de contoare inteligente (smart meters) și solutii și tehnologii alternative pentru conexiunile cu gaz si electricitate.

Valentin Niculae

Expert Energie

Licențiat în management și expert în electrotehnică. El are peste 10 ani de experiență în consultanță energie, coordonând proiecte de audit și eficientizare a consumului energetic, de performanță energetică a companiilor private și de stat, precum și de eficientizare a iluminatului public. De asemenea, a gestionat proiecte de achiziție de energie electrică și gaze naturale, atât pentru entități private, cât și publice.

Gabriel Pavel

Director Tehnic

Specialist în Inginerie electrică și în Sisteme energetice și informatice. Cu o experiență de peste 10 ani în sectorul utilităților, Gabriel a gestionat proiecte de implementare a serviciilor de energie din România, inclusiv pentru furnizori majori de utilități, proiecte de implementare a contoarelor inteligente și GIS (Sistem Informațional Geografic)

Ioana Bardan

Manager Proiect

Licențiată în economie. Are o experiență profesională de peste 15 ani în corporații, cu specializare in marketing. A lucrat 13 ani în Big4, unde a făcut parte din echipa de consultanți, în domeniul energiei și resurselor energetice.

Oana Străteanu

Office Manager

Licențiată în Drept, la Universitatea din București. Are 8 ani experiență în office management și comunicare, gestionând diverse proiecte, atât pentru companii locale, cât și multinaționale.